365 de zile

inger-pe-cer

365 de zile, din care 144 de inerție. iar în 221 am încercat să revin la normal.

Aș putea să scriu mult despre tot ce s-a întâmplat… dar voi încerca să fiu cât mai la obiect.

Există mulți curioși. Există mulți care nu vor decât să profite după #colectiv. Există mulți care s-au săturat să audă despre asta, pentru că nu au avut pe nimeni care să fie implicat. Există mulți care te judecă, fără să se uite la ceea ce fac ei zi de zi. Există oameni la care nu te așteptai să reacționeze atât de negativ într-o stare de șoc, și care scot la iveală lucruri nebănuite. Există oameni cărora le e milă de tine, ca mai apoi să te critice că nu știu ce faci cum nu “trebuie”. Dar… pe lângă toate astea, există și Oameni. Aparent mulți, după Colectiv. În mod real, foarte puțini. Aceia care s-au schimbat o dată cu tine, în mod spontan, natural, pe care chiar îi simți că sunt acolo lângă tine, care plâng cu tine și te ajută să mergi mai departe. Aceia care din când în când te mai întreabă ce faci. Cum te mai simți. Și pe care chiar îi interesează de tine.

Luna aceasta am tot primit telefoane să mă duc la televiziuni să vorbesc despre cum e viața noastră după Colectiv… Deși mulți nici nu știau cum mă cheamă sau dacă soțul meu e în viață… Domnilor, doamnelor… vreți să vă spunem cum e viața noastră la un an după tragedie? În primul rând este mai săracă, pentru că am rămas fără niște prieteni cu care sperăm să ne întâlnim doar pe lumea cealaltă. Este mai neliniștită, pentru că după ce s-a întâmplat, nu mai ești sigur pe nimic și intri în paranoia în anumite locuri, chiar dacă nu arăți asta. Și nu mă refer numai la cluburi, că nu prea frecventez. E suficient să vezi o flacără și îți amintești de foc. Chiar dacă nu ai fost acolo. Dar poate ai văzut mult… mai mult decât ai fi putut suporta. Deși mulți nu înțeleg asta. Și judecă în continuare. Că așa e românul. Mai întâi se uită în curtea vecinului și poate nu ajunge niciodată să se uite la mocirla din curtea lui… Și ca să continui… cum e viața noastră? Păi facem aceleași lucruri… ne câștigăm existența, ne ocupăm de creșterea copilului, respirăm, mâncăm, dormim etc. Lucruri normale. Dar acolo, în background, există acel ceva care te face mai conștient că exiști, mai conștient de fragilitatea vieții, mai conștient că nu știi nimic și mai ales că nu știi când pleci de pe pământ. Știi că moartea nu are vârstă și te uiți la copilul tău cu speranța că îl vei vedea mare într-o zi. Sau că îl vei vedea și mâine. Și poimâine. Și tot așa… Și încerci să îi explici de ce mor oamenii și el îți spune că nu vrea să vă despărțiți niciodată. Nici după ce vei muri tu… Și încerci să îi răspunzi la întrebarea “dar Dumnezeu a murit?”…

Cum e viața noastră? Măcinată de întrebări. De ce au murit așa tineri? De ce nu s-a schimbat nimic în țara asta? De ce în continuare mor oameni din cauza infecțiilor? De ce… de ce… de ce?? Deși la multe știm răspunsul, dar parcă nu vrem să credem… Și cică noi suntem printre cei “norocoși”. Da, suntem recunoscători că suntem în viață. Că totul e “bine” acum. Că viața merge mai departe… Dar eram mai norocoși dacă nu se întâmpla nimic de acest fel. Știu. E haos. Nu găsesc o explicație la ce s-a întâmplat și nici nu cred că voi găsi vreodată. Și o să trăim cu asta. Până om muri. Iar tu, cel sau cea care citeși, ești liber să crezi ce vrei. Judecă. Comentează. Critică. Vorbește ce vrei cu cine vrei. Bârfește. Dar măcar învață să te bucuri de ziua de azi, de faptul că azi respiri, bucură-te de iubire, de sănătate, de oamenii de lângă tine, de mama, de tata, de soare, de un cântec, de o reușită, de o carte. Bucură-te că ai mâini, că ai ochi să vezi, picioare care te ajută să mergi. Și nu uita că schimbarea începe din tine. Nu din curtea vecinului…

Nu uitați de #colectiv

https://www.facebook.com/adrian.golu/videos/1203658546386978/

Tagged , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to 365 de zile

  1. myster_pda says:

    Link-ul nu merge.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *