Ce mică-i lumea… muzicală (partea I)

A little star wannabe.

Mă țin de ceva vreme să scriu aceste rânduri. Și poate nu e tocmai elegant să scrii un articol despre propria persoană, dar cred că pot spune că aceste rânduri nu sunt numai despre mine, ci sunt și despre oamenii minunați care au apărut în viața mea.

Zilele trecute vorbeam cu cineva despre cum, fiecare dintre noi, am cunoscut diverși oameni din muzică. Și se întâmplă să te reîntâlnești cu ei după mai mulți ani, sau viața ți-i aduce în traiectorie, poate când te aștepți mai puțin, pentru că așa a fost să fie. Sau pentru că totul este interconectat. Și am zis că merită să scriu despre asta, pentru că mulți dintre ei nu mai sunt printre noi, din păcate.

Și am să încep cu începutul. Primii care m-au auzit cântând au fost părinții și sora mea, pe la vârsta de 4 ani, când eram fericită că aveam un prieten de familie care venea la noi cu un casetofon, Bebe îl chema, și venea tocmai de la Turda. Mă fascina să apăs acel buton roșu de REC și am și acum acele înregistrări când cântam cu patos faimoasele șlagăre de la Dan Spătaru, Mirabela Dauer, Corina Chiriac sau Angela Similea. Cu cele două din urmă aveam să mă întâlnesc ulterior, când am cântat un fel de dance/house/trance cu niște băieți din liceu, în deschiderea unui concert de la Casa Radio. Doamne, ce penibili eram noi în tot acel context. :)) Nu aveam nicio legătură cu evenimentul, dar a trebuit să profităm de asta. Și a meritat să le văd pe viu pe doamnele muzicii ușoare românești. Atunci cred că aveam deja vreo 15 ani.

Din păcate, în perioada de 4-15 ani nu am studiat deloc muzică, dar eram prima la dat dedicații la radio Antena Bucureștilor, la Radio Contact unde am și câștigat un concurs compunând versuri la o emisiune de-a Lianei Stanciu (pe care am întâlnit-o ultierior într-o emisiune la B1 TV, când am fost invitată cu trupa Sahara), ca mai apoi să cânt la fiecare emisiune de karaoke de la Delta RFI și să intru în istoria Delta RFI prin 1994, la emisiunea minunaților Valentin Panduru și Lucian Boariu. Era o altfel de emisiune pentru acele vremuri, noi neavând acces la multe după perioada comunismului. Acolo fusesem și de mai multe ori invitată în studio la emisiune, fiind fan fidel. Lumea radiourilor mi se părea fascinantă, chiar avusesem o tentativă să lucrez la un radio pirat împreună cu colegul meu de liceu, Horia Popescu, care lucrează acum la Digi. Cu Valentin Panduru m-am întâlnit peste vreo douăzeci de ani și am fost uimită să nu mai văd băiatul cu plete lungi pe care îl știam, invitată fiind la o emisiune la RFI, împreună cu trupa Firma. Dar ajungem și acolo. 🙂

În școala generală veneam mereu cu casetofonul meu roșu și cu gentuța cu casete audio, aranjate frumos și scrise cu carioci de diferite culori. Îmi plăcea să dansez, deși aveam niște mișcări total masculine, ascultând mult rap și fiind foarte băiețoasă de felul meu. Pe mine mă vedeai pe stradă numai cu șapca întoarsă. Iar primele concerte la care am fost au fost cele ale celor de la Culture Beat și East 17, nu voi uita niciodată cum mi se părea o altă lume, cea a scenei.

Prima mea casetă audio a fost cu Roxette. Îmi amintesc și acum coperta. Apoi am trecut pe Boyz II Men, Ace of Base, Wet Wet Wet, Sting, George Michael, nu mai zic de Michael Jackson… Doamne ce vremuri… Scriam multe poezii, aveam jurnale peste jurnale și în toate oracolele colegilor scriam că eu vreau să fiu cântăreață când voi fi mare. 🙂 Și uite că am ajuns. Mare în ani. :)) Asta oricum se rezolvă cu trecerea timpului. Pe casete tot înregistram diverse “emisiuni radio” cu mai multe prietene. Lipeam banda cu scotch atunci când se rupea și foloseam caseta mai departe. Și ce rău îmi părea când ștergeam altceva din greșeală. Dar toate astea au dus la dorința mea de a face ceva în sens muzical. Și cum părinții nu prea erau de acord cu pasiunea mea, sora a fost singura care m-a susținut și împreună cu ea m-am înscris la niște preselecții la o școală de canto, pe când aveam 15 ani, fără să știe părinții. Văzusem anunțul în revista Liceenii, o revistă ca o gură de aer în acele vremuri pustii. O citeam din scoarță în scoarță, împreună cu revista Salut. Și așa a început totul.

Împreună cu Dana Dorian, pe scenă

Buimăceam căutând intrarea de la Operă unde avea loc preselecția, ca să ajung pe un hol cu mai mulți pretendeți, să îmi aștept rândul. A fost prima dată când am cântat în fața cuiva, pentru a face ceva în sens muzical. Acel cineva era Dana Dorian, cea în a cărei primă școală de muzică am intrat, în 1997. Țin minte că am cântat Talisman – Singur, o piesă atunci la modă, pe care cred că jumătate din participanți au încercat să o fredoneze. Mai târziu chiar aveam să cânt în deschiderea trupei Talisman, împreună cu Trupa Sahara.

La școala Danei am învățat câte un pic din teorie muzicală, canto, dicție, dar și actorie cu Adrian Titieni. Nu știu dacă dânsul își amintește de orele cu noi, dar eu îmi amintesc pefect cât de plăcut mi se părea el ca om. Și ce jocuri frumoase făceam.

Acolo l-am avut coleg pe Rocca de la trupa Firma. Era un pletos talentat, mieros și ciudățel, de care aproape toate fetele din grupă erau îndrăgostite. Și nu pot să uit un exercițiu de actorie, pe când eram la cursuri cu Dana în clădirea Casei Scânteii pe vremea aia. Trebuia să facem colegii să râdă. Veneam în fața lor și, indiferent cum, trebuia să îi facem să râdă, ei fiind vorbiți între ei să nu reacționeze la absolut nimic din ce făceam. Țin minte că numai eu cu Rocca i-am făcut să râdă. Momentul meu nu a fost unul foarte convingător… începusem să spun o glumă, la care evident că nu a râs nimeni, ca mai apoi să încep să mă scălămbăi în timp ce cântam Salamalecu… Neinteresant. Dar Rocca… ce credeți că a făcut? Afară ploua. Geamul era deschis. El s-a așezat pe catedră și a început să cânte “You can leave your hat on”. Noi… nimic. Nu era funny… El începe să se descalțe… Dă jos un bocanc, dă jos al doilea bocanc… Nimic funny. Ca mai apoi să scoată o șosetă și să o arunce pe geam. Nu pot să vă explic ce explozie de râs a fost, de am ținut minte faza asta 21 de ani… Și asta denotă ce imaginație are Rocca și câte poate face și din punct de vedere muzical. Asta o vede toată lumea. Dacă nu l-ați descoperit încă, luați internetul la puricat.

Colegii de la Școala de canto Contratimp

Dana Dorian a fost cea care m-a dus prima oară într-un studio, unde am înregistrat prima piesă. Îmi amintesc că era studioul Electrecord, undeva pe la Unirii, o sală foarte înaltă, cu mult lemn, de care mi-am amintit mereu când am fost la Radiodifuziunea Română. Am și acum înregistrarea. O variantă de Bohemian Rhapsody (ironic, nu?!) de la The Braids, ușor spre muzica ritmată pe care o ascultam atunci. Și tot cu ea a început drumul meu. Mulți ar zice că e o prostie varianta aia. Dar eu atât înțelegeam atunci. Un copil naiv, care a mai cântat piesa asta la o emisiune de pe TVR, “Care pe care”, ajutând liceul meu cu un punct în competiție.

Pe scenă, cu colegii și cu Dana Dorian

Iar la ora de psihologie din clasa a X-a, profa avea un eseu de la fiecare dintre noi, în care noi scrisesem despre profesia pe care ne-o alegem în viață. Vă închipuiți despre ce am scris, iar profa m-a pus să cânt în fața clasei. Doamne, ce emoții am avut… Îmi amintesc și acum acel moment. Roșie ca racul.

Apoi am primit un telefon de la Dana cum că Liviu Tudan vrea să înființeze o trupă de fete. Și am acceptat. Și uite așa mă duceam eu acasă la el, unde avea o familie minunată, o soție frumoasă și două fete, fane înrăite Mr. Big și Hanson. Țin minte că aveau pereții plini de afișe. Și acum, când aud piese de-ale lor, îmi amintesc cu mare drag de Livia și de Raluca.

Repetam în bucătărie, Liviu își aprindea țigară după țigară și pe clapă încercam să facem ceva. Nu aveam nume. Și atunci nu știu de unde mi-a bubuit mie mintea și mi-a venit Fructul Oprit. Și așa a rămas. Doar că a durat extrem de puțin. Am apărut un pic la TVR, Tele7Abc și… cam asta a fost.

În timpul emisiunii, la Tele7ABC.

Am avut o piesă care se numea “Când iubești”, țin minte că versurile le compusesem împreună. O mai am undeva, pe o casetă. Am pierdut legătura vreo 4 ani, ca să mă reîntâlnesc cu Liviu pe culoarele din Preoteasa, când eram la început de drum cu Sahara. Venise în vizită la o trupă și a fost tare bucuros să afle că aveam și eu trupă rock. Rămăsese să ne vedem. Dar a fost ultima dată când l-am întâlnit în această viață. Mă bucur că l-am cunoscut.

(partea a II-a aici)

Împreună cu trupa Fructul Oprit.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *