Cioara

crowStătea acolo sus, singură şi neiertătoare. Avea o privire ageră, de uliu. Neagră, lucioasă şi cu o siluetă sublimă, îşi desfăcu aripile şi, semeaţă, se înălţă spre ceruri. Dar nu pentru multă vreme. Nici nu apucă să zboare câţiva metri, că o piatră o lovi drept în cap. Căzu ameţită şi încercă să se pună pe picioare. Dar nu reuşi. Zvârcolindu-se, începuse să scoată sunete jalnice, asemănătoare cu cele ale unui bebeluş.

Vântul adia uşor, parcă încercând s-o ajute. Încă mai striga, sunetele răsunând în toată fiinţa ei. Puteam simţi durerea, dar nu puteam ajunge la ea.

Deodată se opri, înţepenind cu capul în direcţia copacului în care adineaori, stătea şi privea împrejurimile peste care era stăpână.

Vântul şuiera, legănând crengile pomului în toate părţile, îndreptându-le către ea. Ecoul morţii era prezent pretutindeni.

În depărtare, se auzi vocea unui copil:

–          Mamă, nu da în mine! Era doar o cioară…

(1999-2000)

Tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *