În iarbă

in iarba

El rezemat de un copac, zdrăngănind ceva la chitară, ea întinsă pe spate, cu capul pe picioarele lui, fumând o ţigară. El acordează chitara, ea se uită la copacul din faţa ei.

– Cântă şi tu Vama Veche…

Baiatul canta. (demuuuult, tare demuuuult…)

Fata trage în continuare din ţigară şi priveşte copacul.

– Ce ai? întreabă băiatul.

– Nimic, ce să am? … Cred că încep să filosofez acum…

– De ce?

– Nu ştiu. Mă uitam la copacul ăla şi …

– Şi ce?

– Sigur nu te plictisesc dacă îţi spun?

Băiatul schiţează o faţă ce arată că nu.

– Mă gândeam că viaţa noastră e ca un copac… Tot încerci să te urci în el, se mai rupe o cracă, te urci iar, oboseşti, iar când ajungi sus te bate soarele în cap şi te tâmpeşti. Să nu mai vorbim că se mai agaţă nişte copii de tine şi te trag în jos. Oricum, te usuci… Da, mă rog… Hai că încep să aberez…

– Nu, serios. Interesant… ştii… îmi place de tine azi. Eşti altfel.

– Cum altfel?

– Nu ştiu. Eşti altfel.

– Da e de bine, nu?

– Da. Stai liniştită.

Fata îşi termină ţigara, aruncă chiştocul şi se ridică în picioare.

– Hai să mergem undeva pe o bancă…

Băiatul se ridică. Merg puţin şi băiatul se opreşte şi se pune jos în iarbă.

– Hai să stăm aici.

– Iar jos, aşa?

– Hai, te rog…

– Bine, fie.

Se aşază şi fata.

Băiatul lasă chitara jos.

– Te-ai bătut vreodată în iarbă?

– În iarbă? Poate în zapadă… E mai frumos…

– Nu vrei să-ncerci?

Fata goleşte buzunarele.

Încep să se alerge, se trântesc, râd şi ,deodată se opresc. Îşi aprind amândoi o ţigară şi se întind, unul în braţele celuilalt. Se uită la cer. Luna se vede ciudat printre nori.

– Ai obosit? întreabă băiatul.

Fata zâmbeşte şi începe să-l gâdile. Băiatul râde şi încearcă s-o oprească. Se ciufulesc. Râd. Rup iarba şi o aruncă unul în altul.

Deodată, fata se ridică. Băiatul respiră greu.

-Ai obosit?!… Şi te mai mândreai că eşti rezistent…

Băiatul zâmbeşte.

Fata se apropie de el, iar băiatul îi apucă piciorul şi o trânteste în iarbă. Râd.

– Auu… se vaită fata, ţinându-se de picior.

– Te-am lovit? se sperie băiatul.

– Ţeapăăăăăă… şi scapă din braţele lui.

– A, mă minţi, da? şi se repede după ea.

Se aleargă. Râd. Lumea trece mirată pe lânga ei. Nu-i interesează. Parcul e numai al lor. Şi astfel trec zilele…

 

Tagged , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *