Treizeci şi trei

think3333. Pentru mine e ceva magic. E numărul meu şi numai al meu. Ce am învăţat până acum?

1. Că familia e cea mai importantă de pe pământ.

2. Să mă bucur în fiecare zi că sunt sănătoasă.

3. Că cel mai frumos “la mulţi ani” şi cel mai frumos “te iubesc” vin de la propriul copil.

4. Că prietenii adevăraţi din viaţa mea sunt foarte puţini, dar de calitate.

5. Să nu am aşteptări de la nimeni. Nici de la mine.

6. Că îmi pot face viaţa frumoasă foarte simplu: prin recunoştinţă.

7. Că, în timp, obiectele nu mai au nicio valoare.

8. Că muzica este spaţiul unde sunt eu cu adevărat. Continue reading

Tu

moon 2Te-am aşteptat. Vroiam atât de mult să te văd… Dar din păcate, n-ai apărut…

Atunci am ieşit afară, în speranţa că totuşi te voi întâlni. Şi te-am văzut. Te-am văzut în fiecare om ce trecea pe stradă, te-am văzut la fiecare geam zâmbindu-mi, ţi-am văzut umbra în fiecare colţ de stradă. Ştiam că şi tu mă vezi. Şi-am plâns.

Vântul mi-a şoptit ceva. Ştiam că eşti tu. M-am uitat pe cer şi am văzut luna. Erai chiar tu. Norii îţi stăteau străjeri. Mi-ai zâmbit. Ţi-am zâmbit. Plângeai. Norii te-au acoperit. Nu te-am mai văzut. Am început să plâng din nou.

M-am uitat împrejur. Nimeni. Mi s-a făcut frig. Lacrimile mi-au îngheţat. Mă întrebam unde ai dispărut. Te-am strigat. Mi-am auzit ecoul.

                                                                         12.12.2000

Doi ochi

20141013_144643_1Astăzi, într-o staţie, aştept autobuzul care nu mai apare. Mănânc cu poftă din pateul cu telemea. Simt că mă priveşte cineva şi nu îmi dau seama cine. Mă tot uit în jur şi nimic. Dar totuşi ceva mă cheamă…

Noroc că m-am uitat în jos. Doi ochişori mici mă priveau, spunându-mi: “te rog, sunt înfometată, crezi că poţi împărţi cu mine pateul?”. Mă uitam la ea şi nu îmi venea să cred că ochii ăia mici vorbeau atât de bine cu mine. Stătea la 20 de centimetri în faţa mea, fără nicio frică. Am mai cumpărat un pateu şi l-am oferit găştii întregi care s-a adunat după prima aruncătură.

Mereu am zis că e bine să te mai uiţi şi pe jos. Nu ştii peste ce calci din greşeală, sau ce ochişori calzi îţi spun “mulţumesc”.

Un nou început (partea a doua)

in-the-beginning***

– Domnule Stoianopol, ce părere aveţi despre această idee? o voce cu ecou răsună în capul lui Sergiu.

Ochii îi erau aţintiţi pe razele soarelui care străluceau în zăpada de pe geam. Parcă acorduri de chitară se împrăştiau în toată camera unde avea loc şedinţa. O şedinţă pentru care se pregătise cu luni de zile înainte. Avea să se decidă cum va arăta următoarea reclamă pentru un produs de mare succes.

– Domnule Stoianopol? auzi parcă din vis, din nou.

Se scutură de două ori şi reveni pe pământ.

-Da, vă rog?

-V-am întrebat de două ori ce părere aveţi despre această idee. Sunteţi în regulă? Păreţi cam obosit.

-Da, da, sunt bine. Păi… mă las pe mâna dumneavoastră.

-Cum? exclamă şeful său nervos, cu ochii bulbucaţi.

-.. mai bine plec, spuse Sergiu ridicându-se în picioare şi scoţându-şi cravata pe care o ura. Faceţi cum doriţi. Eu cred în dumneavoastră că veţi lua decizia corectă, şi fără ajutorul meu.

Continue reading

Un nou început

a-new-beginning_pSergiu stătea cu capul pe bar şi cu mâna pe sticla de coniac. Corpul său zăcea într-un abur clocotit de alcool, în barul pe care îl vizita seară de seară.

– Hei, prietene, trezeşte-te… Închidem în curând, eşti ultimul client, auzi vocea barmanului de după tejghea.

Îşi ridică greoi capul în care simţea un mare vâjâit. După ce imaginea i se clarifică în faţa ochilor, o senzaţie subită de vomă îi cuprinse tot stomacul.

– Te simţi bine, prietene? Continue reading