Se întâmplă

pray

Astăzi am rămas singură pentru câteva minute. Nu am mai avut posibilitatea asta de multă vreme. Singură cu mine. Și… am plâns. Am plâns fără să mă opresc. Am plâns pentru că oamenii nu se mai iubesc. Am plâns pentru că alergăm după modalități de a face bani. Am plâns pentru ruptura dintre generații. Am plâns pentru mama, tata, pentru România. Am plâns pentru că mă uit în fiecare zi în ochii puri ai copilei mele de numai 5 ani și mă întreb de ce am adus-o pe această lume să se chinuie și ea. Am plâns pentru că trebuie să suferim ca să ajungem din nou la iubire. Am plâns pentru că simt toată durerea din jurul meu și uneori aș vrea să adorm de tot, doar ca să nu o mai simt. Am plâns pentru copacii tăiați, pentru oamenii care speră, pentru ticăloșie și pentru minciună. Am plâns pentru că nu am curaj, pentru că mi-e frică, pentru că sunt om și mi s-au dat sentimente. Am plâns pentru prietenii care au murit degeaba. Am plâns pentru artă. Am plâns pentru ipocrizie, pentru demnitate și pentru bravură. Am plâns pentru copii, pentru trecut, prezent și viitor. Am plâns pentru Dumnezeu. Am plâns. Și nu s-a întâmplat nimic. Deși totul se întâmplă.

Un nou început (partea a doua)

in-the-beginning***

– Domnule Stoianopol, ce părere aveţi despre această idee? o voce cu ecou răsună în capul lui Sergiu.

Ochii îi erau aţintiţi pe razele soarelui care străluceau în zăpada de pe geam. Parcă acorduri de chitară se împrăştiau în toată camera unde avea loc şedinţa. O şedinţă pentru care se pregătise cu luni de zile înainte. Avea să se decidă cum va arăta următoarea reclamă pentru un produs de mare succes.

– Domnule Stoianopol? auzi parcă din vis, din nou.

Se scutură de două ori şi reveni pe pământ.

-Da, vă rog?

-V-am întrebat de două ori ce părere aveţi despre această idee. Sunteţi în regulă? Păreţi cam obosit.

-Da, da, sunt bine. Păi… mă las pe mâna dumneavoastră.

-Cum? exclamă şeful său nervos, cu ochii bulbucaţi.

-.. mai bine plec, spuse Sergiu ridicându-se în picioare şi scoţându-şi cravata pe care o ura. Faceţi cum doriţi. Eu cred în dumneavoastră că veţi lua decizia corectă, şi fără ajutorul meu.

Continue reading

Cioara

crowStătea acolo sus, singură şi neiertătoare. Avea o privire ageră, de uliu. Neagră, lucioasă şi cu o siluetă sublimă, îşi desfăcu aripile şi, semeaţă, se înălţă spre ceruri. Dar nu pentru multă vreme. Nici nu apucă să zboare câţiva metri, că o piatră o lovi drept în cap. Căzu ameţită şi încercă să se pună pe picioare. Dar nu reuşi. Zvârcolindu-se, începuse să scoată sunete jalnice, asemănătoare cu cele ale unui bebeluş.

Vântul adia uşor, parcă încercând s-o ajute. Încă mai striga, sunetele răsunând în toată fiinţa ei. Puteam simţi durerea, dar nu puteam ajunge la ea. Continue reading

Eretism

365050.TIF1

Era ultima oară când îl vedeam. Se uita la mine aproape plângând şi pe neaşteptate mă luă în braţe, ţinându-mă foarte strâns la pieptul său. Îi spusesem să fie fericit şi să aibă parte de o poveste de o sută de ori mai frumoasă decât povestea noastră. Dar taxiul veni şi el plecă. Pentru totdeauna…

– Mai vorbim, spuse el, parcă în grabă.

– Nu cred, am spus eu. Nu cred…

Şi am pornit fiecare pe drumul lui.

Nu mi-au plăcut niciodată oamenii care nu se ţin de promisiuni. Iar el îmi promisese atât de multe… Atât de multe… Parcă nici măcar acum nu mă mai pot împăca cu gândul că a fost ceva, cândva şi nu va mai fi niciodată.

Au trecut treizeci şi patru de ani de atunci. Dar şi acum îmi pot aduce aminte până şi cele mai mici detalii legate de el. Continue reading