Ultimul punct

ultimul punctSimți. E în tine. E vie. E frica de moarte. Pe care nu vrei să o recunoști, deși știi că nimeni nu o poate alunga din viața ta. A fost și va fi până în ultima clipă. Știi că totul se va termina într-o zi. Știi că nu există scăpare. Și totuși… te opui. Parcă nu ai vrea să crezi, deși se întâmplă înaintea ochilor tăi. Și atunci o ignori. Și când apare în viața ta, îți amintești din nou. Îi simți suflarea rece, care te prinde cu aceleași gheare ascuțite. Și nu vrei să crezi că există. Te opui din nou. O negi. Nu pare real. Și totuși… ce este real? Este real să trăiești în trecutul care nu mai există sau în viitorul pe care ți-l închipui? Da, poate că pare real, pentru că e o scăpare. Pentru că ai libertarea de a evada în starea pe care o vrei. Și preferi să te ascunzi în tine, să plângi după sentimente care ți-au făcut bine, să regreți, să visezi la o realitate a ta. Și asta ca să uiți de moarte. Și dacă uiți de moarte, uiți și de viață. Uiți să trăiești… Uiți că ești muritor. Și devii inconștient. Și îți imaginezi că ai puterea să faci orice cu viața ta. Și ai… chiar ai. Dar până la un punct. Un punct pe care nu tu îl pui. Ultimul punct.

O seară cu Gyuri

 

– Bună seara, numele meu este Gyuri Pascu şi am un metru şaizeci.

Deşi chiar el a recunoscut că aşa se prezenta cu ceva timp în urmă, mai în glumă, mai în serios, începutul a fost altul luni seara când ne-am văzut.

cu gyuri 4 nov 2013

Nu îl mai întâlnisem de vreo… 10 sau 11 ani, de când venea la repetiţiile mele cu trupa Sahara, mai bătea pe câte o piesă la tobe şi îmi spunea că îi place la nebunie „rămân doar eu”, una din compoziţiile trupei. Şi nu am să uit atunci când, fiind pe scenă în Big Mamou, îl văd că intră şi se aşază la o masă lângă prietenii mei, urmărind concertul fascinat. “– Păi bine, măi copii, de ce nu m-aţi anunţat că aveţi concert în seara asta? A trebuit să aud la Antena Bucureştilor… “

Acum, după atâţia ani, îl simt la fel, îl văd la fel, ne luăm în braţe şi îi simt sinceritatea cu care mă inundă mereu când vorbim. Am ştiut dintotdeauna că e un om deosebit, dar acum, după seara de luni, am rămas cu un gust şi mai parfumat în ceea ce îl priveşte pe Gyuri. A fost o serată culturală la Centrul Mandarin, în care Gyuri a venit să vorbească despre… Continue reading

Important

Ce e mai important pe lumea asta? Să ai bani? Să îţi poţi permite orice? Sau să ai ce mânca şi să fii fericit? Să te simţi iubit? Să iubeşti? Să ai o familie, o casă? Cum e cu recunoştinţa? Am fost la nenumărate cursuri de “gândire pozitivă”… E frumos. Creşti în momentele alea. Dar personal nu cred să existe om care să trăiască într-o beatitudine continuă. Probleme sunt în fiecare zi. Dacă nu am avea probleme, la ce am mai trăi? Ce am mai avea de rezolvat? Cum am simţi pe pielea noastră ce este iubirea, frica, ura, liniştea?… Nu le-am mai distinge…

Este vreunul dintre voi care după vreun cutremur nu s-a gândit la ce contează cu adevărat pe lumea asta? La cât de mic e şi cum se poate spulbera totul într-o secundă? Nu v-aţi pus întrebarea: “dacă ar fi să mor acum… ce fel de viaţă am avut? am fost fericit?”… De fapt… ce e fericirea asta? Eu cred că există atâtea definiţii câţi oameni există pe pământul ăsta. Fiecare găseşte fericirea în altceva… Şi revin la prima întrebare… ce e mai important pe lumea asta? Totul. Totul e important. Pentru unii o parte din tot, pentru alţii o altă parte…