Ultimul punct

ultimul punctSimți. E în tine. E vie. E frica de moarte. Pe care nu vrei să o recunoști, deși știi că nimeni nu o poate alunga din viața ta. A fost și va fi până în ultima clipă. Știi că totul se va termina într-o zi. Știi că nu există scăpare. Și totuși… te opui. Parcă nu ai vrea să crezi, deși se întâmplă înaintea ochilor tăi. Și atunci o ignori. Și când apare în viața ta, îți amintești din nou. Îi simți suflarea rece, care te prinde cu aceleași gheare ascuțite. Și nu vrei să crezi că există. Te opui din nou. O negi. Nu pare real. Și totuși… ce este real? Este real să trăiești în trecutul care nu mai există sau în viitorul pe care ți-l închipui? Da, poate că pare real, pentru că e o scăpare. Pentru că ai libertarea de a evada în starea pe care o vrei. Și preferi să te ascunzi în tine, să plângi după sentimente care ți-au făcut bine, să regreți, să visezi la o realitate a ta. Și asta ca să uiți de moarte. Și dacă uiți de moarte, uiți și de viață. Uiți să trăiești… Uiți că ești muritor. Și devii inconștient. Și îți imaginezi că ai puterea să faci orice cu viața ta. Și ai… chiar ai. Dar până la un punct. Un punct pe care nu tu îl pui. Ultimul punct.

Dor…

Mi-e dor de voi. Mi-e dor de fetița mea, de familie, de prieteni… Mi-e dor de muzică… Nu mai pot asculta muzică la fel ca înainte.. Nici nu cred că voi mai putea cânta… Nici măcar pentru a exprima durerea. Mi-e dor de liniște… De liniștea mea agitată. De mintea mea ca un titirez care se învârtea cu viteza luminii.

Mi-e dor de mine, de persoana cu care nu am mai reușit să comunic de câțiva ani și care parcă acum se pierde în timp și spațiu. De fapt, devine un gol infinit. Continue reading

Treizeci şi trei

think3333. Pentru mine e ceva magic. E numărul meu şi numai al meu. Ce am învăţat până acum?

1. Că familia e cea mai importantă de pe pământ.

2. Să mă bucur în fiecare zi că sunt sănătoasă.

3. Că cel mai frumos “la mulţi ani” şi cel mai frumos “te iubesc” vin de la propriul copil.

4. Că prietenii adevăraţi din viaţa mea sunt foarte puţini, dar de calitate.

5. Să nu am aşteptări de la nimeni. Nici de la mine.

6. Că îmi pot face viaţa frumoasă foarte simplu: prin recunoştinţă.

7. Că, în timp, obiectele nu mai au nicio valoare.

8. Că muzica este spaţiul unde sunt eu cu adevărat. Continue reading

Viaţa este un puzzle

solutionViaţa este ca un puzzle. Păi… trebuie să pui laolaltă toate piesele, şi asta îţi ia ceva timp. Încerci mereu să le găseşti pe cele potrivite, iar atunci când le găseşti eşti extrem de mulţumit. Când nu le găseşti însă, tinzi să te enervezi un pic. Parcă nu mai vezi bine. Ai nevoie de o pauză, ca să te poţi concentra mai bine.

De multe ori chiar ai vrea să forţezi o piesă într-un loc unde ştii cu siguranţă că nu se potriveşte, dar te-ai săturat de căutările fără final… Sau poate nici nu îţi dai seama că una din piese nu e la locul potrivit. Continue reading

Eretism

365050.TIF1

Era ultima oară când îl vedeam. Se uita la mine aproape plângând şi pe neaşteptate mă luă în braţe, ţinându-mă foarte strâns la pieptul său. Îi spusesem să fie fericit şi să aibă parte de o poveste de o sută de ori mai frumoasă decât povestea noastră. Dar taxiul veni şi el plecă. Pentru totdeauna…

– Mai vorbim, spuse el, parcă în grabă.

– Nu cred, am spus eu. Nu cred…

Şi am pornit fiecare pe drumul lui.

Nu mi-au plăcut niciodată oamenii care nu se ţin de promisiuni. Iar el îmi promisese atât de multe… Atât de multe… Parcă nici măcar acum nu mă mai pot împăca cu gândul că a fost ceva, cândva şi nu va mai fi niciodată.

Au trecut treizeci şi patru de ani de atunci. Dar şi acum îmi pot aduce aminte până şi cele mai mici detalii legate de el. Continue reading