Ce mică-i lumea… muzicală (partea a II-a)

(continuare de aici)

Primul contact adevărat cu muzica…

Pe timpul liceului nu am mai făcut nimic concret, în afară de a cânta în tabere și de a compune versuri pe ritmuri de rap. Cântam la serbările de Crăciun și cam atât. După ce am luat BAC-ul, îmi făcusem un prieten care cânta la chitară. Cântam prin parcul Moghioroș, ne prosteam cu piese de la Radiohead și aveam încercări de piese proprii. Și atunci tot mergeam prin Piranha să participăm la diverse concursuri de karaoke, el la chitară, eu la voce. Cântam Cranberries, Metallica, Red Hot Chilli Peppers. Țin minte că la finele unui concurs, a venit la mine Dragoș Moștenescu, să mă felicite și să îmi spună să nu mă las. Doamne, ce rușinată eram. În tot acest timp, o prietenă bună de-a mea îmi dădea cd-uri să ascult, mă “educa rock” 🙂 și pot spune că a reușit. Plecăciuni, Cristina… 🙂 Am început cu Metallica, Sepultura și Soulfly… apoi au urmat Limp Bizkit, Linkin Park etc… M-a luat ușor. 🙂

În facultate a început mai serios toată treaba. Avusesem tentativa cu house-ul (sau ce gen era ăla) și aveam vreo 3 piese înregistrate. Într-una din zilele mele mai cu tupeu, am îndrăznit pe holurile facultății să îl abordez pe Cornel Ilie. Eram în aceeași facultate, dar el era în altă grupă, la alte limbi. 🙂 Vank de abia apăruse, era atunci în ascensiune. Și Cornel a fost drăguț și a ascultat caseta pe care i-am dat-o. A doua zi, mi-a adus-o înapoi și mi-a zis că ar trebui să cânt ceva mai rock, mai în forță. Zis și făcut. Continue reading

O seară cu Gyuri

 

– Bună seara, numele meu este Gyuri Pascu şi am un metru şaizeci.

Deşi chiar el a recunoscut că aşa se prezenta cu ceva timp în urmă, mai în glumă, mai în serios, începutul a fost altul luni seara când ne-am văzut.

cu gyuri 4 nov 2013

Nu îl mai întâlnisem de vreo… 10 sau 11 ani, de când venea la repetiţiile mele cu trupa Sahara, mai bătea pe câte o piesă la tobe şi îmi spunea că îi place la nebunie „rămân doar eu”, una din compoziţiile trupei. Şi nu am să uit atunci când, fiind pe scenă în Big Mamou, îl văd că intră şi se aşază la o masă lângă prietenii mei, urmărind concertul fascinat. “– Păi bine, măi copii, de ce nu m-aţi anunţat că aveţi concert în seara asta? A trebuit să aud la Antena Bucureştilor… “

Acum, după atâţia ani, îl simt la fel, îl văd la fel, ne luăm în braţe şi îi simt sinceritatea cu care mă inundă mereu când vorbim. Am ştiut dintotdeauna că e un om deosebit, dar acum, după seara de luni, am rămas cu un gust şi mai parfumat în ceea ce îl priveşte pe Gyuri. A fost o serată culturală la Centrul Mandarin, în care Gyuri a venit să vorbească despre… Continue reading