Conexiuni

embraceO clipă am văzut cu-aceiași ochi
Și-am înțeles că suntem una cu pământul.
Și că oriunde m-aș afla, te am în gând
Și nu ai să mai pleci nici după moarte.

Mi-ai luat inima în brațe și-ai acoperit-o
Cu o tăcere plină de cuvinte.
Și-am înțeles, din nou, tot într-o noapte,
Că sunt, am fost, vom fi și după moarte.

Tiparul lumii

TPMC-Who-We-AreAm un ecran în fața mea. E gol ca să îl umplu. Așa este și sufletul. Plin de multe, dar de fapt gol. Cred că m-am mințit pe fiecare pagină albă pe care mi-am scris gândurile… Am zis că e bine să te descarci și să spui ce simți… dar oare ce simțim este ceea ce este? Oare nu e o minciună? Cine ne spune ce simțim? Noi cei adevărați? Și de fapt… cine suntem noi cei adevărați? Poate că suntem cei care nu au etichete, cei goi de orice foaie de ceapă impusă cu forța în viața noastră.

Acum imaginează-ți că ești în pielea goală. Tu și corpul tău fizic. Continue reading

Se întâmplă

pray

Astăzi am rămas singură pentru câteva minute. Nu am mai avut posibilitatea asta de multă vreme. Singură cu mine. Și… am plâns. Am plâns fără să mă opresc. Am plâns pentru că oamenii nu se mai iubesc. Am plâns pentru că alergăm după modalități de a face bani. Am plâns pentru ruptura dintre generații. Am plâns pentru mama, tata, pentru România. Am plâns pentru că mă uit în fiecare zi în ochii puri ai copilei mele de numai 5 ani și mă întreb de ce am adus-o pe această lume să se chinuie și ea. Am plâns pentru că trebuie să suferim ca să ajungem din nou la iubire. Am plâns pentru că simt toată durerea din jurul meu și uneori aș vrea să adorm de tot, doar ca să nu o mai simt. Am plâns pentru copacii tăiați, pentru oamenii care speră, pentru ticăloșie și pentru minciună. Am plâns pentru că nu am curaj, pentru că mi-e frică, pentru că sunt om și mi s-au dat sentimente. Am plâns pentru prietenii care au murit degeaba. Am plâns pentru artă. Am plâns pentru ipocrizie, pentru demnitate și pentru bravură. Am plâns pentru copii, pentru trecut, prezent și viitor. Am plâns pentru Dumnezeu. Am plâns. Și nu s-a întâmplat nimic. Deși totul se întâmplă.

Tu

moon 2Te-am aşteptat. Vroiam atât de mult să te văd… Dar din păcate, n-ai apărut…

Atunci am ieşit afară, în speranţa că totuşi te voi întâlni. Şi te-am văzut. Te-am văzut în fiecare om ce trecea pe stradă, te-am văzut la fiecare geam zâmbindu-mi, ţi-am văzut umbra în fiecare colţ de stradă. Ştiam că şi tu mă vezi. Şi-am plâns.

Vântul mi-a şoptit ceva. Ştiam că eşti tu. M-am uitat pe cer şi am văzut luna. Erai chiar tu. Norii îţi stăteau străjeri. Mi-ai zâmbit. Ţi-am zâmbit. Plângeai. Norii te-au acoperit. Nu te-am mai văzut. Am început să plâng din nou.

M-am uitat împrejur. Nimeni. Mi s-a făcut frig. Lacrimile mi-au îngheţat. Mă întrebam unde ai dispărut. Te-am strigat. Mi-am auzit ecoul.

                                                                         12.12.2000

Doi ochi

20141013_144643_1Astăzi, într-o staţie, aştept autobuzul care nu mai apare. Mănânc cu poftă din pateul cu telemea. Simt că mă priveşte cineva şi nu îmi dau seama cine. Mă tot uit în jur şi nimic. Dar totuşi ceva mă cheamă…

Noroc că m-am uitat în jos. Doi ochişori mici mă priveau, spunându-mi: “te rog, sunt înfometată, crezi că poţi împărţi cu mine pateul?”. Mă uitam la ea şi nu îmi venea să cred că ochii ăia mici vorbeau atât de bine cu mine. Stătea la 20 de centimetri în faţa mea, fără nicio frică. Am mai cumpărat un pateu şi l-am oferit găştii întregi care s-a adunat după prima aruncătură.

Mereu am zis că e bine să te mai uiţi şi pe jos. Nu ştii peste ce calci din greşeală, sau ce ochişori calzi îţi spun “mulţumesc”.