Se întâmplă

pray

Astăzi am rămas singură pentru câteva minute. Nu am mai avut posibilitatea asta de multă vreme. Singură cu mine. Și… am plâns. Am plâns fără să mă opresc. Am plâns pentru că oamenii nu se mai iubesc. Am plâns pentru că alergăm după modalități de a face bani. Am plâns pentru ruptura dintre generații. Am plâns pentru mama, tata, pentru România. Am plâns pentru că mă uit în fiecare zi în ochii puri ai copilei mele de numai 5 ani și mă întreb de ce am adus-o pe această lume să se chinuie și ea. Am plâns pentru că trebuie să suferim ca să ajungem din nou la iubire. Am plâns pentru că simt toată durerea din jurul meu și uneori aș vrea să adorm de tot, doar ca să nu o mai simt. Am plâns pentru copacii tăiați, pentru oamenii care speră, pentru ticăloșie și pentru minciună. Am plâns pentru că nu am curaj, pentru că mi-e frică, pentru că sunt om și mi s-au dat sentimente. Am plâns pentru prietenii care au murit degeaba. Am plâns pentru artă. Am plâns pentru ipocrizie, pentru demnitate și pentru bravură. Am plâns pentru copii, pentru trecut, prezent și viitor. Am plâns pentru Dumnezeu. Am plâns. Și nu s-a întâmplat nimic. Deși totul se întâmplă.

365 de zile

inger-pe-cer

365 de zile, din care 144 de inerție. iar în 221 am încercat să revin la normal.

Aș putea să scriu mult despre tot ce s-a întâmplat… dar voi încerca să fiu cât mai la obiect.

Există mulți curioși. Există mulți care nu vor decât să profite după #colectiv. Există mulți care s-au săturat să audă despre asta, pentru că nu au avut pe nimeni care să fie implicat. Există mulți care te judecă, fără să se uite la ceea ce fac ei zi de zi. Există oameni la care nu te așteptai să reacționeze atât de negativ într-o stare de șoc, și care scot la iveală lucruri nebănuite. Există oameni cărora le e milă de tine, ca mai apoi să te critice că nu știu ce faci cum nu “trebuie”. Dar… pe lângă toate astea, există și Oameni. Aparent mulți, după Colectiv. În mod real, foarte puțini. Aceia care s-au schimbat o dată cu tine, în mod spontan, natural, pe care chiar îi simți că sunt acolo lângă tine, care plâng cu tine și te ajută să mergi mai departe. Aceia care din când în când te mai întreabă ce faci. Cum te mai simți. Și pe care chiar îi interesează de tine. Continue reading