Mama (sau despre liliacul cu căciulă portocalie, care mi-a deschis ochii)

mamaAstăzi, la cumpărături în Kaufland. O doamnă serveşte altă doamnă cu diverse delicatese. Eu mă aşez şi aştept să termine, ca să mă ia la rând. Arunc ochii prin sortimentele de brânză albă, fel de fel de măsline… când apare o femeie măruntă cu o căciulă portocalie pe cap, îmbrăcată mai… neatent. Doamna care servea termină cu prima doamnă şi privirea îi rămâne pe doamna portocalie: ce doriţi?

E… şi de când am învăţat să am glas când se întâmplă nedreptăţi, deschid gura şi zic fără nicio jenă:

– Nu vă supăraţi, eram la rând… Continue reading

O seară cu Gyuri

 

– Bună seara, numele meu este Gyuri Pascu şi am un metru şaizeci.

Deşi chiar el a recunoscut că aşa se prezenta cu ceva timp în urmă, mai în glumă, mai în serios, începutul a fost altul luni seara când ne-am văzut.

cu gyuri 4 nov 2013

Nu îl mai întâlnisem de vreo… 10 sau 11 ani, de când venea la repetiţiile mele cu trupa Sahara, mai bătea pe câte o piesă la tobe şi îmi spunea că îi place la nebunie „rămân doar eu”, una din compoziţiile trupei. Şi nu am să uit atunci când, fiind pe scenă în Big Mamou, îl văd că intră şi se aşază la o masă lângă prietenii mei, urmărind concertul fascinat. “– Păi bine, măi copii, de ce nu m-aţi anunţat că aveţi concert în seara asta? A trebuit să aud la Antena Bucureştilor… “

Acum, după atâţia ani, îl simt la fel, îl văd la fel, ne luăm în braţe şi îi simt sinceritatea cu care mă inundă mereu când vorbim. Am ştiut dintotdeauna că e un om deosebit, dar acum, după seara de luni, am rămas cu un gust şi mai parfumat în ceea ce îl priveşte pe Gyuri. A fost o serată culturală la Centrul Mandarin, în care Gyuri a venit să vorbească despre… Continue reading

Eretism

365050.TIF1

Era ultima oară când îl vedeam. Se uita la mine aproape plângând şi pe neaşteptate mă luă în braţe, ţinându-mă foarte strâns la pieptul său. Îi spusesem să fie fericit şi să aibă parte de o poveste de o sută de ori mai frumoasă decât povestea noastră. Dar taxiul veni şi el plecă. Pentru totdeauna…

– Mai vorbim, spuse el, parcă în grabă.

– Nu cred, am spus eu. Nu cred…

Şi am pornit fiecare pe drumul lui.

Nu mi-au plăcut niciodată oamenii care nu se ţin de promisiuni. Iar el îmi promisese atât de multe… Atât de multe… Parcă nici măcar acum nu mă mai pot împăca cu gândul că a fost ceva, cândva şi nu va mai fi niciodată.

Au trecut treizeci şi patru de ani de atunci. Dar şi acum îmi pot aduce aminte până şi cele mai mici detalii legate de el. Continue reading

Masca durerii

masca durerii2

Începusem să port masca. Trânteam priviri urâte oamenilor, iar totul în jur mi se paăea inutil. Vremea o vedeam foarte închisă, oamenii mi se păreau toţi urâţi şi răi, viaţa însăşi mi se părea crudă şi fără scop. Renunţasem să mai simt ceva frumos, renunţasem la toate gândurile înălţătoare, pline de iubire, iar stomacul meu simţea o tensiune permanentă. Oamenii mă călcau pe picioare, pentru că tramvaiul devenea din ce în ce mai aglomerat. Nimeni nu-şi cerea scuze. Eu deveneam din ce în ce mai irascibilă şi mai agresivă. Dacă cineva mi-ar fi zis ceva atunci, i-aş fi tăiat-o din scurt.

Masca pe care o purtam acoperea de fapt un vulcan de iubire. Iar eu nu lăsam vulcanul să erupă. De teamă ca lava lui să nu mă ardă şi ca nu cumva să ajungă prea departe, să îi ardă şi pe ceilalţi. Aşa că preferam să ţin în mine toată această lavă. Dar masca aceasta, a furiei, a tristeţii, nu făcea decât să atenueze starea din interiorul meu. Continue reading

Important

Ce e mai important pe lumea asta? Să ai bani? Să îţi poţi permite orice? Sau să ai ce mânca şi să fii fericit? Să te simţi iubit? Să iubeşti? Să ai o familie, o casă? Cum e cu recunoştinţa? Am fost la nenumărate cursuri de “gândire pozitivă”… E frumos. Creşti în momentele alea. Dar personal nu cred să existe om care să trăiască într-o beatitudine continuă. Probleme sunt în fiecare zi. Dacă nu am avea probleme, la ce am mai trăi? Ce am mai avea de rezolvat? Cum am simţi pe pielea noastră ce este iubirea, frica, ura, liniştea?… Nu le-am mai distinge…

Este vreunul dintre voi care după vreun cutremur nu s-a gândit la ce contează cu adevărat pe lumea asta? La cât de mic e şi cum se poate spulbera totul într-o secundă? Nu v-aţi pus întrebarea: “dacă ar fi să mor acum… ce fel de viaţă am avut? am fost fericit?”… De fapt… ce e fericirea asta? Eu cred că există atâtea definiţii câţi oameni există pe pământul ăsta. Fiecare găseşte fericirea în altceva… Şi revin la prima întrebare… ce e mai important pe lumea asta? Totul. Totul e important. Pentru unii o parte din tot, pentru alţii o altă parte…