Masca durerii

masca durerii2

Începusem să port masca. Trânteam priviri urâte oamenilor, iar totul în jur mi se paăea inutil. Vremea o vedeam foarte închisă, oamenii mi se păreau toţi urâţi şi răi, viaţa însăşi mi se părea crudă şi fără scop. Renunţasem să mai simt ceva frumos, renunţasem la toate gândurile înălţătoare, pline de iubire, iar stomacul meu simţea o tensiune permanentă. Oamenii mă călcau pe picioare, pentru că tramvaiul devenea din ce în ce mai aglomerat. Nimeni nu-şi cerea scuze. Eu deveneam din ce în ce mai irascibilă şi mai agresivă. Dacă cineva mi-ar fi zis ceva atunci, i-aş fi tăiat-o din scurt.

Masca pe care o purtam acoperea de fapt un vulcan de iubire. Iar eu nu lăsam vulcanul să erupă. De teamă ca lava lui să nu mă ardă şi ca nu cumva să ajungă prea departe, să îi ardă şi pe ceilalţi. Aşa că preferam să ţin în mine toată această lavă. Dar masca aceasta, a furiei, a tristeţii, nu făcea decât să atenueze starea din interiorul meu. Continue reading